sigle UE

STRATEGII DE MARKETING ONLINE ȘI OFFLINE SRL - Startupsmart500

STRATEGII DE MARKETING ONLINE ȘI OFFLINE SRL

SMOO

Prezentarea afacerii

Am început ca designer grafic în 1997 şi în 2005 am deschis propria agenție de marketing, un atelier de creaţie publicitară care a acumulat o experienţă vastă în design pentru web sau tipar şi disciplinele conexe.

De-a lungul anilor, odată cu evoluția accelerată a online-ului, am început să concepem pentru clienții noștri și designul canalelor (pâlniilor) de vânzări online; în afară de asta, pe lângă designul materialelor destinate cumpărătorilor finali, clienții noștri ne-au cerut să concepem pentru ei și designul comunicării către parteneri și colaboratori de afaceri.

De-a lungul activității noastre am apelat la diverși parteneri (tipografii, ateliere de print etc) pentru producția materialelor create de noi; însă am simțit mereu nevoia de a avea control asupra procesului de print, ceea ce presupune achiziția propriilor echipamente. De asemenea, odată cu diversificarea activității noastre către designul comunicării de vânzări, am constatat că avem nevoie de o infrastructură adecvată: echipamente de prezentare, fotografiere, programe de gestiune a clienților și ofertelor.

În 2018 am identificat oportunitatea unei finanțări destul de simplu de obținut, prin programul StartUp; așadar, am participat la cursul de antreprenoriat, am aplicat la concursul de proiecte și am fost selectați pentru finanțare; numele companiei nou înființate a venit oarecum automat: Strategii de Marketing Online și Offline. Lung, dar clar.

Prezentarea administratorului

Fac comunicare publicitară şi design grafic din 1997. În aceşti ani, am învăţat că toată lumea se mută online: furnizori, clienţi şi comunicarea dintre ei şi că o comunicare eficientă online va aduce clienţi stabili offline (în lumea reală). Dar:

  • în ciuda entuziasmului mutării online, mulţi habar n-au ce înseamnă asta;
  • în România, majoritatea antreprenorilor nu ştie încă să profite de Google, Facebook & Co.;
  • în România încă se construiesc site-uri ca acum 15 ani;
  • în România se fură în veselie de pe net: imagini, video, texte, strategii, de toate;
  • informaţiile oferite de cei mai mulţi producători pe site-urile proprii sunt nerelevante pentru vizitatori;
  • antreprenorii români pierd clienţi din cauza site-urilor învechite.

Mă număr printre cei care schimbă – încet, dar sigur – această stare de fapt.

Împreună cu partenera mea lucrăm alături de câţiva freelanceri profesionişti (care ne asistă din când în când la proiecte complexe de dezvoltare avansată de platforme şi aplicaţii web-based). În felul ăsta oferim servicii la standarde excepţionale şi clienţii noştri primesc cele mai bune rezultate. Lucrăm pentru clienţi din toată lumea (lumea fiind, până acum, formată din România, Republica Moldova, Marea Britanie, Olanda și Statele Unite; e o lume mică, dar în expansiune).

Produse oferite:

Implementăm strategii de marketing online și offline pentru companiile care vor să aibă o comunicare eficientă de afaceri (către clienții finali sau către parteneri):

  • conceperea și implementarea pâlniilor de vânzare
  • branding vizual (naming, logo design, elemente vizuale)
  • conceperea conținutului și design pentru materialele de comunicare B2B
  • dezvoltarea prezenței online:
    • site de prezentare, magazin online, blog, forum, LMS etc
    • conturi pe social media (Facebook, Instagram, LinkedIn, Pinterest etc)
    • implementarea mijloacelor de urmărire și gestiune a traficului (Analytics, Hotjar, FB pixel etc)
    • implementarea campaniilor de emailing / automatizări (MailChimp etc)
  • generare și publicare de conținut
  • optimizarea site-ului pentru motoarele de căutare (SEO)
  • design pentru materialele de promovare și/sau vânzări B2C (etichete de produs, ambalaje, signage, cataloage, afișe, bannere, meniuri etc)

CONTACT FIRMĂ

  • Telefon: +40 741 191 806
  • email: salut@conceptie.ro
  • localitate: Brașov, jud. Brașov
  • Web: https://www.smoo.ro
Vizualizări:
1315
Categorie:
Firme

Lasă un răspuns